Strangere de fonduri

Din stradă în școală

IMG_0008 2

Campania “Din stradă în școală” se concentrează pe cei 80 de copii din Centrul Educațional, mai exact pe educația și pe igiena lor. De-a lungul anilor noștri de experiență în mediul comunităților sărace, am învățat că educarea copiilor săraci aduce cele mai bune rezultate vizibile. Copiii vin după școală direct la Diaconia unde îi ajutăm la teme, facem exerciții suplimentare, îi pregătim pentru testul de mâine, le dăm o masă caldă și sănătoasă de prânz și pentru restul zilei ne jucăm împreună. Tot programul este bine gândit, astfel încât fiecare nevoie a lor să fie întâlnită. Mai mult, ne îngrijim ca fiecare copil să aibă haine curate și să știe să se îngrijească de igiena personală. Acești copii provin dintr-un mediu în care igiena este complet ignorată, din păcate. La început, mulți nici măcar nu știu de periuță de dinți, sau de duș. Cel mult dacă se scăldau vara în râul murdar de la marginea satului și cam așa era “dușul” lor. Și cum poate un copil să meargă la școală astfel? Ei bine, nu poate, nu l-ar primi. Dar noi aducem rezolvare acestei situații pentru că vrem ca ei să fie integrați în grupul școlar, să crească fără grija că vor fi respinși de toată lumea pentru că nu respectă norme de igienă de care nici nu știau.



Află mai mult…
Comments

DIN STRADĂ ÎN ȘCOALĂ

Educație 01

Educația este răspunsul. Dar care este întrebarea?
De fapt sunt mai multe întrebări. Întrebări pe care copiii nevoiași le au. Ei se întreabă de ce sunt săraci? De ce părinții lor nu găsesc un loc de muncă? Răspunsul este lipsa educației. Ei se întreabă dacă viitorul lor va fii la fel de lipsit de speranță cum este prezentul. Răspunsul este simplu: cu ajutorul educației viitorul lor nu trebuie să fie cenușiu!
Dar cum să primească o educație dacă părinții lor nu-și permit să-i trimită la școală? Pentru că nu-i pot ajuta cu temele și nici nu le pot cumpăra rechizitele de care au nevoie. Câteodată nu le pot pune nici pachet cu mâncare la școală și hainele lor sunt așa vechi.
De aceea de multe ori, în loc să-i vezi pe acești copii, pentru care singura speranță este educația, că merg la școală, stau pe străzi și își pierd vremea.
Nu e vina lor! Ei nu realizează încă ce mult contează școala. Ei nu știu că dacă pierd vremea acum, mai târziu vor regreta. Și nici părinții nu pot fii învinuiți întotdeauna. Unii dintre ei i-ar trimite cu mare drag la clasă dacă ar putea să-i ajute apoi cu temele sau măcar să-i trimită cu rechizitele de care au nevoie.
Este trist!
Este un ciclu trist de sărăcie generată de lipsa educației și acest status quo nu pare să fie ușor de schimbat. Pentru a vedea schimbare trebuie mai întâi să existe implicare din partea celor care observă problema și decid să nu o ignore.
Asociația noastră luptă împotriva sărăciei prin Educație. Centrul de Zi primește zilnic aproximativ 100 de copii. Aceștia vin aici să-și facă temele, să mănânce o masă de prânz și să participe la diferite activități pentru dezvoltarea lor personală.
Investim în acești copii pentru ca viitorul lor să fie unul cu perspective mai bune!
Ce mai aștepți? Implică-te!
Ajută-ne să-i putem ține pe acești copii în școală. Fii speranța de viitor pe care ei nu o au încă!






Află mai mult…
Comments