Stacks Image 57245
David Dugeniuk - Director Executiv
Drag cititor
Experiența ne-a arătat cum indiferent de vârstă, copiii, dar și adulții, caută mai degrabă disponibilitatea decât viziunea celor din jur. Noi nu decidem ce înălțime avem sau ce mărime purtăm la pantof, dar putem decide cât de disponibili suntem. De fiecare dată când interacționăm cu copiii din mediile defavorizate, alegem să arătăm că suntem disponibili să le ascultăm supărările și bucuriile, să îi înțelegem, să îi ajutăm. Vrem să fim acele persoane din viețile lor care nu-i vor alunga și care nu le vor adresa vorbe înjositoare.

Scurt istoric

1980:
primele contacte cu România se realizează sub formă de curierat de alimente și literatură.
1990: sunt trimise în România primele 3 tiruri cu ajutoare și este angajată prima persoană care se ocupă în special de cazuri sociale de urgență.
1995: se cumpără prima clădire pe strada Carierei 65 și este înfiinţată prima grădiniță privată din Brașov.
1997: se extinde serviciul social de ajutor în situaţii de criză pentru copii și familii și crește numărul angajaților la 5.
2006: se înființează prima grupă de after- school de 17 elevi în cadrul Centrului Educaţional și se organizează prima tabără de vară pentru copii.
2007: se înființează o nouă grupă de copii în cadrul Centrului Educaţional și suplimentar este preluat un proiect din sudul României care oferă protecţie femeilor aflate în pericol.
2008: numărul copiilor crește la 30, Centrul Educaţional este reabilitat termic și se fac extinderi de spațiu pentru noi săli de clasă.
2009: numărul copiilor asistați creşte la 49 și se formează prima clasă de preșcolari cu 17 copii.
2010: Carmeuse Holding Brașov începe finanţarea unei noi grupe de copii și se înfiinţează ramura agricolă Ferma Speranței, în scopul producerii de alimente, locuri de muncă și pregătire profesională şi care în fiecare an a contribuit cu tone de legume la hrana donată comunităților beneficiare.
2011: în Centrul Educaţional sunt asistați zilnic 70 de copii, iar în Ferma Speranţei sunt achiziționate 30 de ha de pământ arabil și două imobile în Viscri.
2012: în parteneriat cu Fundația Vodafone România s-a început proiectul Build4Tomorrow în care s-au construit în primă fază 4 case sociale pentru familii beneficiare, iar în Ferma Speranței s-au adus primele animale, 12 vaci Angus.
2013: se organizează primele ateliere profesionale pentru copii, casele din Viscri găzduiesc pentru prima dată activități de team-building pentru angajații Vodafone România, proiectul Build4Tomorrow continuă cu încă 4 case sociale pentru 4 familii, iar în cadrul Fermei este înființată ramura de apicultură.
2014: 125 de copii vin zilnic la Centrul Educațional, se înființează clasa de mentorship formată din prima generație de liceeni ai Diaconiei și proiectul Build4Tomorrow continuă construirea a încă 4 case sociale.
2015: se construiesc încă 4 case sociale în cadrul proiectul Build4Tomorrow, iar în Ferma Speranței se ia inițiativa pentru un Care & School Garden.
2016: se desfășoară cea mai bogată campanie de miere din toți anii și multe borcane sunt donate beneficiarilor.
2017: 80 de copii participă zilnic la activitățile Centrului Educațional și se cumpără o nouă locație (Campo+) pentru extinderea sediului Diaconia.
2018: ca parte din Centrul Educațional Diaconia se formează o nouă grupă de 30 de elevi în incinta Școlii Generale din Vulcan.
Stacks Image 57253


Donează orice sumă de bani pentru susținerea activităților Asociației “Diaconia Ajutor Internațional”


DONEAZĂ

Pnetru donații prin bancă:
Asociația “Diaconia Ajutor Internațional”
Str. Carierei Nr. 65, Brașov, România
Cod fiscal: 13272457
Banca: Țiriac Banc Sucursala Brașov
Codul băncii: BACX ROBU

Pentru donații în LEI: RO32 BACX 0000 0030 0973 0000
Pentru donații în CHF: RO75 BACX 0000 0030 0973 0002
Pentru donații în EURO: RO48 BACX 0000 0030 0973 0003